Mobila la comandă pe care o producem este rezultatul unui drum pe parcursul căruia dorinţa de a evolua şi de a deveni mereu mai buni ca ieri ne-a motivat constant, cu fiecare decizie nouă pe care am luat-o.
Totul a pornit de la pasiunea bunicului meu, care deschidea acum 29 de ani ușile unei fabrici mici în comuna Rediu din județul Iași. Acesta credea cu tărie că o simplă schimbare poate avea un impact considerabil, nu doar în viaţa de zi cu zi, ci şi în spaţiile pe care le decorăm. Din fiu în fiu, fabrica a ajuns la cea de-a treia generație, investițiile în timp fiind multiple, atât în echipamente, cât și în oameni, în egală măsură. În activitatea noastră de zi cu zi suntem ghidați de principiile solide insuflate de modul de lucru tradițional al celui care a dat naștere acestui business, în timp ce rămânem în permanență conectați la trendurile actuale.
VALORI
Integritate – Comunicarea, sinceritatea şi profesionalismul sunt cei trei piloni pe care ne bazăm atât în interiorul fabricii, cât şi în exterior.
Claritate – Dialogul cu voi, clienţii noştri, este vital. Dorim să ne asigurăm că v-am înţeles nevoile şi avem cea mai bună soluţie pentru voi, că vă putem oferi în permanenţă răspuns la întrebările pe care le aveţi și prezenta oferte clare şi concise.
Devotament – Ne dorim ca angajamentul pe care ni-l luăm faţă de voi, colegi şi parteneri să fie unul real şi să constituie baza unei relaţii pe termen lung.
Calitatea materialelor folosite și a finisajelor realizate, devotamentul față de munca noastră și profesionalismul în relații cu clienții și partenerii ne-au ajutat să rezistăm pe o piață competitivă și continuăm zilnic să transformăm case. Vrem ca fiecare dintre voi să simtă că acasă e locul în care vă veţi regăsi mereu. Vrem să facem din casă, acasă.
Va invităm să vizualizați o parte din ideile și produsele noastre și să ne contactați cu încredere pentru o posibilă ofertă a proiectului dumneavoastră. Oferim o cotație exactă de preț în doar 24 de ore.
„Mobila din Fabrica” vorbeste limba stilului.
Nefiind satisfacuti cu ideea de a fi un trend, incercam sa fim in continua miscare, rolul nostru fiind de a inova capriciile modei.
Noi punem accent pe produsele noastre prin Design, Materiale, Profesionalism si Finisare.
Iti oferim o gama larga de mobilier, accesorii si obiecte de inalta calitate pentru case elegante si apartamente somptuoase.
Suntem creatori de ambiante rafinate si decoruri spectaculoase.
Echipa noastra pune in practica dorintele tale.
Montajul si livrarea sunt efectuate de o echipa cu experienta in conditii gratuite.
Proiectul si ideea ta este pusa in valoare si produsa in fabrica noastra.
Suntem mandri pentru ca producem mobila din anul 1995 in Iasi, Romania.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.